.... va zic o poveste care, pe mine unul, m-a impresionat:

Poveste (adevarata) cu Samurai

SEKIYAMA SENDAIU (1784-1859) nu a ajuns niciodata un veritabil profesionist dar are o pozitie speciala in istoria Go-ului, fiind considerat ca cel mai puternic jucator amator de Go din Perioada Edo (unii mergind chiar pina la afirma ca din toate timpurile).

Provenea dintr-o familie de Samurai si conform uzantelor vremii urma sa continue traditia familiei devenind el insusi samurai….Totusi de mic era atras de Go si in 1797 s-a dus pentru studii la Edo (unde a fost elevul lui Mizutani Takugen –6dan). Anul urmator a devenit discipolul celui de al 10-lea Honimbo, Retsugen (1750-1808). In 1801 a primit diploma de Shodan (1dan) – adica de shodan profesionist, in acea perioada neeexistind diplome pentru amatori – si s-a intors acasa, deoarece familia incepuse sa-i reproseze ca isi neglijjeaza cariera militara.

Urmatorii 7 ani au fost dedicati integral studiului artelor martiale, obtinind diplome speciale pentru maiestria in tragerea cu arcul, calarie, sulita si sabie (cea din urma fiind se pare, punctul sau forte). Convins acum ca nimeni nu l-ar mai putea critica se intoarce dupa aceasta la prima sa dragoste : Go-ul.

In 1823 Sekiyama a jucat o partida de go cu un alt faimos jucator amator, Nagasaka Inosuke (cunoscut de asemenea si pentru maiestria sa in lupta cu sulita), rezultatul fiind ca “sabia a dovedit sulita”.

In 1826 se intoarce la Edo si devine discipolul celui de al 11-lea Honimbo, Genjo (1775-1832) studiind de asemenea si cu Jowa. Ajunsese probabil la o tarie de 5-dan dar cum profesia sa era cea de samurai, a ramas cu rangul de shodan intreaga viata. A cerut scolii Honimbo o diploma de 5-dan, dar Jowa a ezitat in acordarea ei, neexistind pina atunci vreun precedent de promovare de la 1-dan direct la 5-dan; ca un premiu de consolare el i-a oferit o diploma de 3-dan, pe care Sekiyama, demn, a refuzat-o. Practic insa, scoala Honimbo i-a recunoscut taria, deoarece in partidele sale ii era permis sa foloseasca handicapul acordat oricarui alt 5-dan.

In 1831, inainte de a se intoarce din nou acasa, Sekiyama i-a cerut lui Jowa o partida “de ramas bun” pe care a si cistigat-o la 1 punct (jucind cu 2 pietre handicap) si la care de atunci s-a referit mereu ca fiind “capodopera” vietii sale. Cea mai substantiala realizare a sa ramine totusi victoria in fata celui de al 12-lea Hayashi, Hakuei Monnyu (1805-64), intr-o serie de 17 partide din care a cistigat 11.

Sekiyama a fost si un prolific scriitor. A publicat o colectie de 600 de partide clasice insotite de comentarii si de asemenea, o colectie de 200 dintre propropriile sale partide.

Cind a aflat de reputatia (in crestere) a lui Shusaku i-a trimis o scrisoare lui Jowa, rugindu-l sa aranjeze un meci (o serie de partide) intre ei. Spre surprinderea sa probabil, Shusaku a acceptat invitatia facind chiar o excursie pina in orasul in care locuia Sekiyama. Seria de 20 de partide a fost cistigata bineinteles de catre Shusaku dar Sekiyama a reusit totusi sa cistige 7 dintre ele, o performanta oricum excelenta dar cu atit mai remarcabila cu cit la vremea aceea Sekiyama atinsese virsta de 67 ani iar oponentul sau numai 22. Probabil ca Shusaku primise provocarea intr-un acces de bunavointa dar oricum el nu-si putea permite sa piarda in fata unui amator, asa incit trebuie sa fi jucat cit se poate de serios.

Acesta parea a fi un moment ideal de a se retrage, pentru Sekiyama, dar apetitul sau pentru go era greu de satisfacut. In 1856 (avind 72 de ani) l-a invitat pe Murase Shuko pentru un meci de 10 partide dar, din cauza virstei prea avansate sau poate din cauza ca de asta data oponentul sau era unul cu mult mai intransigent, nu a reusit sa obtina decit o victorie si un jigo (egalitate).

Nasol... eu tineam cu Cho U, mai ales ca am jucat si o partida cu el in Japonia (de fapt a jucat el cu mine :)) ).

Promovase de un an al shodan si locuia in casa lui Rin Sensei, al carui insei era. Am fost invitat o data la un "kenkyukai" (adica intilnire de studiu) intre insei si pro si am jucat o partida blitz cu Cho U.
Nu mai tin minte rezultatul :)))))))

(un extras din cartea "INVINCIBLE - The Games of Shusaku")

   In Japonia, Go-ul nu a devenit atit de cunoscut (si practicat) in rindurile poporului de rind decit in secolul XX. Initial, dupa preluarea lui din China, era jucat in cercurile curtii de catre aristocrati, pentru a se raspindi ulterior in rindurile razboinicilor si ale clerului Budist (acestea fiind clasele educate). Probabil ca a existat o continua imbunatatire a tehnicii de joc dar cea mai importanta transformare a fost cindva prin epoca feudala (se pare ca in sec.14 sau 15) cind japonezii au abandonat traditionala practica chineza de a plasa cite doua pietre albe si negre (in diagonala pe punctele de colt – hoshi) inainte de a incepe partida. Aceasta inovatie, pe care chinezii nu au adoptat-o, la rindul lor, decit dupa 1900, a fost un stimul pentru dezvoltarea teoriilor despre Fuseki si Joseki (de unde pina atunci conta mai mult tehnica de lupta).

   Un veritabil noroc pentru Go a constituit-o si faptul ca cei trei mari razboinici care succesiv si-au asumat sarcina de a reunifica Japonia (spre sfirsitul sec.16) au fost toti niste entuziasti jucatori, acordind o atentie cu totul speciala marilor maestri de Go ai vremii.

   Primul a fost Oda Nobunaga (1534-82) care si l-a ales pe cel mai puternic jucator pentru a i se supune ca discipol. Acesta a fost Nikkai (1559-1623), un preot budist al cultului Nichiren care locuia intr-o pagoda denumita “Honimbo” (in Kyoto). Mai tirziu Nikkai a devenit cunoscut sub numele de Honimbo,denumire preluata si de scoala de Go pe care a fondat-o. Cind Nobunaga a vizitat Kyoto in 1578 a fost atit de impresionat de maiestria in Go a lui Nikkai (de la care a luat 5 pietre handicap intr-o partida/lectie) incit la denumit “meijin” (maestru, expert) aceasta fiind se pare originea denumirii folosite de atunci in Go. Nikkai a stabilit traditia ca cel care conduce scoala Honimbo sa devina preot Budist, practica uzitata ulterior si de catre celelalte scoli. Scoala Inoue a fost afiliata tot sectei Nichiren iar scolile Yasui si Hayashi sectei Jodo.

   In 1582 Nikkai a jucat o partida celebra cu rivalul sau Kashio Rigen, in prezenta lui Nobunaga (in templul Honnoji din Kyoto). Se pare ca in partida s-a creat un triplu ko, aceasta ducind la suspendarea partidei fara rezultat. In noaptea care a urmat, aliatul lui Nobunaga (Akechi Mitsuhide) s-a rasculat, a inconjurat templul cu trupele sale si l-a omorit pe Nobunaga…. De atunci, un triplu ko a fost considerat ca prevestitor de rele.

O alta povestioara din viata lui Shusaku...

In 1846 a inceput celebra serie de 17 partide jucate de acesta cu Honimbo Shuwa (serie din care Shusaku a cistigat 13, pierzind doar 4).
Tsuchiya Shuwa, devenit Honimbo in 1847 - ca urmas al lui Honimbo Josaku. Considerat ca fiind un jucator de geniu el este apreciat si azi pentru flexibilitatea go-ului sau si dezvoltarea strategiei denumite "amashi" (cedarea unor puncte "importante" pe tabla, in favoarea "teritoriului").
Shusaku a avut negrele pe tot parcursul seriei celor 17 partide cu toate ca, datorita mai multor victorii succesive, ar fi fost indreptatit sa schimbe handicapul: dar asta ar fi insemnat sa joace cu albele impotriva profesorului sau. In semn de respect Shusaku a continuat deci seria jucind cu negrele, in pofida (chiar) a insistentelor lui Honimbo Shuwa de a micsora handicapul (regula de care aproape oricare alt jucator ar fi profitat fara sa mai stea pe ginduri)

  In pofida statutului sau extrem de intelectual in Japonia, Go-ul se juca si “pe bani”, din cele mai vechi timpuri…. Se pare ca acest obicei era chiar destul de raspindit, avind in vedere faptul ca prin anii 600 d.Hr existau deja legi care sa interzica o asemenea practica :)
  In sec. 17-19 aparusera chiar jucatori specializati care calatoreau prin toata tara, obtinind ades cistiguri frumusele din partidele de Go. Unul dintre cele mai des intilnite pariuri era “la diferenta de puncte” (stabilindu-se cite o suma de bani pentru fiecare punct in plus obtinut la finalul partidei). In aceste cazuri, bineinteles ca partida trebuia jucata pina la ultima miscare de pe tabla - dar se spunea ca metoda ar face miracole pentru Yose-ul oricarui jucator :)
  Existau si “trisori”. Acestia umblau de obicei in grupuri de cite 2-3, in cautarea unui “fraier” - printre ei fiind si un jucator foarte tare. Acesta din urma nu juca, prefacindu-se necunoscator in Go, dar se invirtea prin camera si in momentele importante ii sugera pe ascuns partenerului sau miscarile cistigatoare. Adesea, complicele “tare” era un jucator suficient de renumit incit, pentru a nu fi recunoscut, trebuia sa stea ascuns in podul cladirii, de unde-si facea semne cu partenerul sau.
  Numeroase povesti s-au nascut pe aceasta tema, mare parte dintre ele fiind construite pe schema : “nobilul profesionist care se deghizeaza, lasindu-se luat drept “fraier” ... pentru ca in final sa-i demaste pe trisori si sa stearga praful cu ei “…   Iata insa si o istorie reala a unui astfel de jucator (care puteau ajunge uneori sa aibe o tarie de joc comparabila cu cea a profesionistilor) :

  Intr-o zi de Noiembrie a anului 1820, doi oameni (dupa aparente: un samurai si un negustor) bateau la poarta casei Honimbo cerind o audienta capului familiei, Genjo. Dupa ce-si prezenta prietenul (Yonezo), samuraiul ii spuse lui Genjo ca stapinul sau (o persoana importanta a Imperiului) ar vrea sa cunoasca taria reala a lui Yonezo ca jucator de Go. De fapt numele lui Yonezo era deja cunoscut (ca unul care, impreuna cu un alt trisor – Tokuzo - batea de multa vreme tara in cautare de “fraieri”)…iar taria sa de joc era considerata (desi autodidact) ca echivalind cu a unui 5 dan pro.
  Genjo isi dadea seama ca cererea nu era numai pentru o simpla “evaluare” ci mai mult o “provocare” lansata profesionistilor…. O provocare insa, in urma careia Yonezo nu avea nimic de pierdut, pe cind casa Honimbo avea o groaza de pierdut si nimic de cistigat…
  Pentru a face fata provocarii, a fost ales Jowa 7 dan (pe atunci in virsta de 33 ani si urmas ales al lui Genjo) care a si cistigat, dupa cum era de asteptat, partida cu Yonezo (acesta primind 2 pietre handicap). Dupa partida, considerind-o ca pe un examen “trecut”, Yonenzo a revendicat o diploma de 3 dan dar Genjo i-a replicat ca nu atinsese inca o asemenea tarie – refuzindu-i diploma.
  Enervat de incident, Yonezo a reusit (prin intermediul aceluiasi daimyo) sa aranjeze un alt meci, de asta data o serie de 10 partide (tot cu 2 pietre handicap, prima partida fiind cea atasata acestui mesaj, trimis dupa ce Lucretiu Calota a trimis un mesaj, gambling.sgf in tari_partide (cu mai multe partide) sau gambling.zip). Jowa a cistigat din nou (5-4 si un jigo) iar Yonezo a fost nevoit sa-i recunoasca acestuia superoritatea, primind in schimb acceptul de a deveni elev al casei Honimbo (in pofida faptului ca avea peste 50 de ani). Curind dupa aceea a reusit sa obtina si mult dorita diploma de 3 dan iar dupa citiva ani (in 1824) a fost promovat la 4 dan.
  Yonezo s-a atabilit in Osaka unde, inainte de a muri (la virsta de 66 ani), a marturisit ca pina in momentul confruntarii cu Jowa fusese absolut convins ca: NIMENI nu-i poate da 2 pietre handicap … (nu-i asa ca aceasta ultima propozitie pare foarte cunoscuta ?… :)

  "In 1907 Shuei died after only a year as Meijin, and bequeathed the Honinbo title to Karigane in his will. Tamura promptly lodged an objection on the grounds that he was stronger than Karigane, and the Honinbo succession was meant to go to the strongest player. Since neither Karigane nor Tamura would back down, the former Honinbo Shugen became Honinbo again in a caretaker capacity, despite being weaker than either.
  Shugen was now 6 dan in strength, but still called himself 4 dan, being a frivolous character surprisingly uninterested in climbing the dan ladder. When it was suggested to him that the honour of the Honinbo school required its head to be graded higher than 4 dan, Shugen responded by promoting himself to 6 dan for the day of the accession ceremony, then returning to 4 dan the next day."

Top
Index de istorie