|
Mi'a placut tare
mult o istorioara spusa iara de domnu' doctor BascaCuB acu' vreo 10
ani despre femeia de servici de la Internationalele de Amatori din Japania,
parca, care juca vreo 5..6D amatori si dreptul ei, acolo, era sa spele
pe jos. Asta ar trebui sa ne ilumineze un pic ... nu cu neon, ca pe
birtul unitatzi din mai stiu eu ce sat din Delta Dunarii.
Stai,
ca nu spala pe jos, ci doar statea la intrare intr-o sala de la Nihon
Ki-in si vindea bilete la amatori pentru lectii. Dar era tare tipa,
cu mult mai tare decit toti cei care luau bilete de la ea... probabil
o (viitoare) profesionista.
Io m-am
dus acolo un pic infumurat, ca de, eram chipurile "amator de top".
Lectia incepuse de mult cu un profesionist, iar tipa statea si numara
banii. Bineinteles, eu m-am dus la ea (era si draguta) si tocmai cind
vroiam sa-i explic regulile de joc :-) ca ma gindeam ca trei sa fie
plictisitor pentru ea sa vinda bilete aiurea, imi zice hai mai bine
sa jucam si imi da si doua pietre! Si bineinteles ca m-a spulberat din
primul colt! Dupa care am mai jucat o partida in care am fost mai precaut
dar tot m-a caftit pina la urma. Iar asta e o chestie tipic orientala
din care am avea multe de invatat...
Da mai Mihai. Mie
povestea asta nu o sa'mi iasa din minte bine ca ai mai corectat'o un
ptic ca se deteriorase'n mintea'mi puhava.
Mirel Florescu (28 noiembrie 2001) :
Se povesteste
ca in indepartata Japonie exista odata, de mult, o liga de Insei (studenti)
de go. Ei erau obligati sa se inscrie in acea Liga pina implineau frageda
virsta de 14 ani si la un moment dat erau 60 astfel de tineri care visau
sa devina profesionisti de Go.
Competitia era foarte dura deoarece intr-un an puteau deveni
profesionisti numai 3 sau 4 dintre ei... In fiecare an unii renuntau,
altii se inscriau si ei deveneau tot mai puternici si dorinta lor devenea
tot mai arzatoare odata cu trecerea timpului. Multi renuntau la scoala
(liceu) si se dedicau orbeste pasiunii lor. Privit dinafara, pare un
scenariu nebunesc si un calcul simplu ne arata ca ar fi fost nevoie
de 15-20 de ani pina ar fi devenit toti profesionisti, dar in fiecare
an rindurile lor se ingrosau cu jucatori noi, dintre care unii foarte
tari, deci calculul se ingreuneaza in aceste conditii...
Atunci, Federatia Japoneza de Go (Nihon Kiin) s-a gindit
ca e pacat de copiii astia care nu reusesc si care in citiva ani se
trezesc si fara liceu si fara alte posibilitati de a-si cistiga bolul
de orez cel de toate zilele si s-au gindit sa le ofere un locsor caldut
in infrastructura lor incapatoare. Astfel, cind un tinerel se hotara
sa renunte la a deveni profesionist, fie la indemnurile nevestei, fie
privind fata trista a copilului al carui parinte devenise, Nihon Ki-inul
isi deschidea larg aripile si il primea, in sfirsit, in breasla. Ori
ca se numea femeie de servici sau portarel, fostul insei era fericit
ca isi putea cistiga cele citeva boabe de orez.
Go-ul a decazut de la an la an si lumea nu s-a mai inghesuit
sa-si trimita copiii la scoli de go iar Nihon Kiinul s-a vazut nevoit
sa angajeze si femei de servici profesioniste, care au studiat ani buni
pentru a deveni Terminatori, dar pe care nesansa nu le-a ocolit si se
multumesc sa viseze ca mop-ul din mina lor este macar un Kalashnikov.
Si-am incalecat pe-o sa...etcetera
Top
Index de istorie
|