Adrian Jurjica
1


Adrian Jurjica (19 august 2002, a reactionat Mugur Stefan) :

Bun gasit tuturor!

Asa cum ii sta bine unui nou venit pe lista, e timpul sa ma prezint. Numele meu este Adrian Jurjica, am 30 de ani sint din Resita si am invatat GO prin anul 1987. Am dat peste joc din intimplare, nu mai retin exact de unde am auzit de el, cred ca dintr-un almanah Flacara unde aparuse regulamentul jocului. Sau asta a fost dupa aceea? Probabil am fost primul din Resita care a jucat GO. Intimplarea a facut ca unul dintre bunii mei prieteni (si colegi de liceu), pe numele lui Tavi Ungur, sa aiba o minte structurata pentru jocuri de inteligenta (jucase sah destul de mult, iar fratele lui, Ovidiu Ungur, era maestru national la sah), si dupa ce i-am explicat regulile jocului s-a indragostit de el. Evident, prima partida jucata a cistigat-o. De atunci a cistigat fiecare partida pe care am jucat-o. :-(
Asta nu m-a facut sa indragesc mai putin GO-ul. Dimpotriva. Jucam la liceu in disperare in timpul orelor de romana, de pilda, pe foi de matematica, si, cu exceptia prietenului de care povestesc, de regula cistigam. Primul joc de GO l-am confectionat dintr-un carton, iar un unchi de-al meu care lucra la o fabrica din Lugoj mi-a confectionat piesele (rosii si verzi). Dupa care au aparut si in Resita jocurile de Go, cele populare. Si astazi mai pastrez acel joc de GO, chiar daca e distrus. Chiar, stie cineva daca exista vreo firma in Romania care sa produca sau sa comercializeze jocuri de GO? Tot in anii '80, prin 1987-1988 m-am abonat la revista chinezeasca Weiqi, pe care am primit-o pina la Revolutie. Nu intelegeam nimic din revista, dar avea partidele desenate pe diagrame si le rejucam cu Tavi. Aceasta colectie i-am lasat-o lui si fratelui sau, ei fiind clar mai buni si mai talentati decit mine. Dealtfel, Ovidiu, maestru la sah, a renuntat complet la acest joc pentru GO. Ne-am intilnit, cu vreo doua saptamini in urma, si am aflat ca, dupa atitia ani, nu a reusit sa se plictiseasca de GO, insa sahul nu mai prezinta prea mare interes pentru el. Autoestimarea puterii lui de joc: 5 kyu, dar eu cred ca este mult mai puternic, deoarece are o minte structurata pentru GO. Indragostit cum eram de acest joc am creat un caiet special (un registru cu 200 de file format caiet studentesc) in care am lipit tot ce am decupat de prin revistele vremii (Flacara Rebus - am reusit sa gasesc colectia aproape completa a revistei Flacara Rebus cu seria "Aproape totul despre GO" -, Stiinta si Tehnica, almanahuri, chiar ziarul local - un articol despre un campionat de la Herculane -). Si astazi mai am acel caiet... Evident am cautat si cumparat cartile lui Ghe. Paun (am trei editii din Initiere in GO), Cartea Jocurilor si cartea lui Radu Baciu.
Dupa plecarea la Facultate, la Timisoara (UV, Sociologie) n-am mai avut cu cine juca. Prietenul meu a ramas la Resita, iar motive personale ma impiedicau sa mai vin pe acasa. Asa ca timp de mai bine de 10 ani n-am mai jucat GO. Pina intr-o zi. Cind l-am redescoperit.
Recent m-am inregistrat pe serverul Kiseido, unde am jucat 29 de partide cotate. Se pare ca am cam in jur de 21 de kyu.

Cam atit pe moment,
AdiJu


Mugur Stefan (19 august 2002, reactie la Adrian Jurjica, a reactionat Adrian Jurjica) :

Bine ai venit pe lista , si daca tot esti banatean de-al nostru da o fuga pe saitu' nostru http://www.geocities.com/GoTimisoara/.
Poate ne intalnim nu numai virtual ci si in fata goban-ului.

Cele bune,


Adrian Jurjica (20 august 2002, reactie la Mugur Stefan) :

Hello, mersi de invitatie! Deja site-ul vostru a fost vizitat de mine, la fel ca mai toate site-urile romanesti dedicate GO-ului. In ceea ce priveste intilnirea in fata goban-ului, cu cea mai mare placere, pe net, ca fizic e mai greu sa ajung la Timisoara.
Ati organizat vreodata un turneu online pe serverul Kiseido (daca tot este acolo Camera Romaneasca)? Scrabblistii au si ei un server unde tot la doua saptamini vinerea seara si simbata seara organizau un campionat sau ceva de genul asta.


Top
Modificari
Index de persoane